Legea mirosurilor riscă să devină o aberație birocratică: gospodăriile și fermele mici, principalele victime

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în consultare publică metodologia de aplicare a Legii nr. 123/2020, cunoscută popular ca „Legea mirosurilor”. Scopul declarat: stabilirea nivelului de disconfort olfactiv și gestionarea acestuia pentru protejarea sănătății și a mediului. Însă, în lipsa unor criterii obiective și a infrastructurii necesare, există pericolul ca tocmai fermierii și gospodăriile tradiționale să devină principalele victime.

Legea mirosurilor – o lovitură împotriva tradiției românești

Adoptată în 2020 și ținută în sertar ani de zile, „Legea mirosurilor” reapare acum cu o metodologie de aplicare. Scopul declarat: să protejeze cetățenii de „disconfortul olfactiv”. În realitate, legea riscă să devină o aberație birocratică ce lovește direct în rădăcinile satului românesc și în micii fermieri.

Mirosul nu poate fi standardizat

Cum poți măsura obiectiv un miros? Ce înseamnă „nivel suportabil” sau „nivel insuportabil”? Legea introduce termeni vagi și imposibil de aplicat uniform. Fără aparatură, fără laboratoare în teritoriu, fără specialiști pregătiți, totul se reduce la părerea subiectivă a unui vecin sau la interpretarea arbitrară a unei autorități locale.

Gospodăriile – puse la zid

Românii au crescut de sute de ani câteva vaci, porci, găini sau oi în curtea proprie. Este parte din tradiția rurală românească și o sursă de hrană sănătoasă pentru familii. Cu noua lege, orice gospodărie poate fi acuzată că „deranjează prin miros” și sancționată. Practic, statul îi transformă pe țărani în potențiali infractori doar pentru că își duc viața așa cum au făcut-o generații întregi.

Fermierii, victimele dezvoltării imobiliare

Fermele legale, care respectă norme sanitare și veterinare, pot deveni ținte facile pentru dezvoltatorii imobiliari. E suficient ca un cartier rezidențial să apară lângă o fermă și să se plângă de mirosuri. În loc să protejeze agricultura, statul oferă instrumente pentru presiuni și relocări forțate.

O lege fără aplicabilitate reală sau o aberație birocratică

Legea nr. 123/2020 a fost adoptată în urmă cu patru ani, dar a rămas neaplicabilă, neavând norme de punere în practică. Acum, metodologia supusă consultării încearcă să umple acest gol legislativ. Problema majoră este că mirosul este un fenomen subiectiv și dificil de standardizat.

Cum se va măsura „nivelul de disconfort olfactiv”? Ce înseamnă „miros insuportabil” și cine decide acest lucru? Fără aparatură specializată și laboratoare acreditate la nivel regional, aplicarea legii va fi arbitrară. În prezent, România dispune de un singur laborator acreditat RENAR pentru asemenea analize, insuficient pentru aplicarea la nivel național.

Gospodăriile și fermele mici – victime colaterale

Textul metodologiei vorbește despre „operatorii economici” și „titularii activităților” care generează disconfort olfactiv. În realitate, gospodăriile familiale și fermele mici care cresc animale pentru consum propriu sau local sunt cele mai expuse la reclamații.

Dacă un vecin consideră că mirosul de la o gospodărie este „neplăcut”, primarul va putea dispune măsuri și sancțiuni, chiar dacă gospodarul respectă toate normele sanitare-veterinare și de bunăstare a animalelor. Asta înseamnă că o tradiție rurală veche de secole – creșterea animalelor în gospodăria proprie – riscă să fie pusă sub semnul întrebării.

Un pericol pentru fermele zootehnice

Legea poate fi folosită și ca instrument împotriva fermelor zootehnice legale, aflate lângă zone rezidențiale. De-a lungul timpului, fermierii au atras atenția că astfel de prevederi ar putea fi utilizate pentru a forța relocarea fermelor, în interesul dezvoltărilor imobiliare. Practic, fermierii sunt expuși riscului de a pierde investiții majore doar pentru că legislația favorizează plângeri subiective.

Argumente pentru protejarea fermierilor și gospodăriilor

• Continuitatea tradiției – Gospodăriile și fermele de familie care respectă normele sanitare și de mediu trebuie sprijinite, nu pedepsite. Ele asigură hrană sănătoasă și mențin vie tradiția agricolă românească.

• Responsabilitatea statului – Nu poți sancționa cetățenii fără să le oferi condiții corecte. Statul are datoria să creeze infrastructură de măsurare obiectivă – laboratoare, aparatură, specialiști – înainte de a aplica sancțiuni.

• Echitate reală – Este inacceptabil ca micii fermieri și gospodari să fie primii vizați de plângeri, în timp ce marii poluatori industriali scapă nepedepsiți. Legea trebuie să trateze toți actorii în mod egal.

• Respect pentru tradiția rurală – Creșterea animalelor în curtea proprie nu este un „disconfort”, ci o parte esențială a identității satului românesc. Această tradiție trebuie protejată și încurajată, nu alungată prin birocrație.