Consilierul prezidențial George Vladimir Duhan a precizat că execuţia la deplasări externe pentru 2024 a fost de 28.491.000 lei. Cu alte cuvinte, aproximativ 5,7 milioane de euro.
„Clasificarea contractelor, regimul clasificat al contractelor privind prestarea, executarea zborurilor speciale nu ţine de voinţa emitentului, în speţă de voinţa Administrației Prezidențiale, ci reprezintă o situaţie izvorâtă din cadrul legal incident, şi anume din regulamentul pentru pregătirea, organizarea şi executarea zborurilor speciale, care prevede în mod expres că sunt clasificate acele contracte”, a precizat reprezentantul de la Cotroceni, citat de news.ro.
2023, cheltuielile au fost și mai mari pentru aceste deplasări. În total, s-au cheltuit 41.104.103 lei, adică 8,2 milioane de euro.
Anul 2025, despre care s-a declarat că este un an al austerității, în care statul încearcă să-și reducă cheltuielile, vine cu o tăiere și pentru viitorul șef de stat. Mai exact, va avea un buget de 17.272.000 de lei, adică aproximativ 3,4 milioane de euro.Klaus Iohannis Turistul Nr.1 al României
Stiri si barfe din viata interna si internationala
- cimaxcim
- Administratorul site-ului
- Mesaje: 750
- Membru din: 09 Dec 2019, 05:01
- Localitate: Braila
- Contact:
Klaus Iohannis Turistul Nr.1 al României
Prostul e persoana care face de 2 ori aceeasi greseala sperand sa obtina rezultate diferite!
Înapoi la “Stiri, actualitati, informatii”
Mergi la
- Energia Alternativa
- ↳ Energia Eoliana
- ↳ Proiect VAWT
- ↳ Energia Solara
- ↳ Energia geotermală
- ↳ Energia mareelor
- ↳ Energia hidroelectrică
- Casa verde
- ↳ Energia si casa
- ↳ Casa Ecologica
- ↳ Casa Economica
- Salvati Romania
- ↳ Proiecte ecologice
- ↳ Produse ecologice
- ↳ Educatie Ecologica
- ↳ Masini ecologice
- ↳ Protectia mediului
- ↳ Protectia animalelor
- ↳ Protectia apelor
- ↳ Protectia atmosferei
- ↳ Protectia solului
- ↳ Reciclare deseuri
- ↳ Resurse naturale
- ↳ Rezervatii Naturale
- ↳ Turism ecologic
- Diverse
- ↳ Stiri, actualitati, informatii
- ↳ Religia si spiritualitata crestinului Ortodox
- ↳ Universul Credintei
- ↳ Rugaciuni
- ↳ Acatiste
- ↳ Predici
- ↳ Calendar Ortodox
- ↳ Sarbatori
- ↳ Vietile sfintilor
- ↳ Biserici si Manastiri
- ↳ Diverse
- ↳ Parintele Calistrat
- ↳ Diverse pricesne
- ↳ Mic Dictionar Ortodox
- ↳ Biblia Ortodoxa
- ↳ Radio Doxologia
- ↳ Stiinta
- ↳ GSM - CDMA si Telecomunicatii
- ↳ Orange
- ↳ Vodafone
- ↳ ZAPP
- ↳ UPC
- ↳ Telekom
- ↳ DIGI (RCS & RDS)
- ↳ Alti provideri
- ↳ Dezbateri diverse
- ↳ Documentare, Filme si Televiziune
- ↳ Filme
- ↳ Televiziune
- ↳ Documentare
- ↳ Muzica
- ↳ Muzică diversă
- ↳ Muzica Populara
- ↳ Muzica Orientala
- ↳ Muzica Balcanica
- ↳ Muzica Tiganeasca
- ↳ Manele
- ↳ Hip-Hop, Rap
- ↳ House, Techno, Trance, Electro
- ↳ Pop, Dance, Disco, Oldies
- ↳ AMALGAM
- ↳ Sport
- ↳ Lifestyle & Monden
- ↳ Dictionar de vise
- ↳ Horoscop zilnic
- ↳ Discutii generale
- ↳ Biblioteca virtuală
- ↳ Literatura Romana
- ↳ Sondaje
- ↳ Funny
- ↳ Bancuri si Glume
- ↳ Youtube Funny
- ↳ Poze Haioase
- Pasiuni Comune
- ↳ Gaming
- ↳ Stiri, articole gaming
- ↳ Downloads
- ↳ Computere
- ↳ Stiri din lumea IT
- ↳ Ghiduri si Tutoriale
- ↳ Hardware
- ↳ Software
- ↳ Help zone
- ↳ Grafica, webdesign si fotografie
- ↳ Creatii
- ↳ Fotografie
- ↳ Grafica
- ↳ Semnaturi si userbar-uri
- ↳ Webdesign
- ↳ Regulament Grafica, webdesign si fotografie
- ↳ Electronica
- ↳ Scheme electronice
- ↳ Electronica pentru incepatori
- ↳ Topic pentru Depanatori
- ↳ Software pentru electronica
- ↳ Electronica de la A la Z
- ↳ Auto
- ↳ Auto & Moto News
- ↳ News Accidente & Incidente Auto
- ↳ Jurnalul de bord
- ↳ Legislatia Auto Rutiera
- ↳ Chestionare Auto
- ↳ Tuning Auto Moto
- ↳ Service Auto -Moto
- ↳ Gastronomia
- ↳ Turism & Calatorii
- ↳ Pescuit si Vanatoare
- ↳ Pescuit
- ↳ Echipamente si accesorii
- ↳ Pescuit la rapitori
- ↳ Pescuit Stationar
- ↳ Specii de pesti
- ↳ Informatii utile
- ↳ Vanatoare
- ↳ Animale de companie
- ↳ Agricultura
- ↳ AGRO TV
- Play Online
- ↳ Counter-Strike
- ↳ Regulament Servere
- ↳ Servere Counter-Strike 1.6
- ↳ Plangeri la adresa adminilor Counter-Strike
- ↳ Help Zone
- ↳ Diverse
- ↳ Cerere Admin
- ↳ Grand Theft Auto Multiplayer
- ↳ Informatii
- ↳ Panel Go.EcoloMania.Ro
- ↳ Adresa serverului GTA FM:RP
- ↳ Help zone
- ↳ Plangeri la adresa adminilor
- ↳ Diverse
- ↳ Cerere admin & helper
- ↳ Web Games
- Publicitate
- ↳ Panouri solare si generatoare eoliene
- ↳ Vanzari
- ↳ Cumparari
- ↳ Reclama Produse Ecologice.
- ↳ Mica publicitate
- ↳ Soft, jocuri
- ↳ Electronice diverse
- ↳ Telefoane, accesorii
- ↳ Sisteme, componente, periferice PC
- ↳ Prestari servicii
- ↳ Vanzari
- ↳ Cumparari
- Energia Cimaxcim
- ↳ Hub Cimaxcim
- ↳ Probleme, sugestii si comentarii
- ↳ Recycle Bin