Anularea alegerilor din România este subiectul principal discutat de cei mai mari și influenți oameni ai lumii libere și de cei mai importanți politicieni ai momentului. Inclusiv voci importante din Europa consideră o mare nedreptate și un atac la democrație ceea ce s-a întâmplat în țara noastră, iar aceștia și-au spus cuvântul la marea convenție conservatoare din Statele Unite ce are loc în aceste zile. În exclusivitate la Realitatea Plus, de la Conferința CPAC din America, jurnalistul Alessia Păcuraru a stat de vorbă cu Carlo Fidaza, liderul europarlamentarilor italieni din partidul Georgiei Meloni.
Alessia Păcuraru: Bine v-am găsit, doamnelor, domnilor, într-o transmisiune specială în direct din Statele Unite ale Americii, așa cum v-am promis de la CPAC, de la cel mai important eveniment conservator care are loc la nivel internațional.
În aceste momente, un interviu în exclusivitate pentru Realitatea Plus, cu Carlo Fidanza, liderul europarlamentarilor din partidul Giorgiei Meloni, un lider extrem de important dacă stăm să ne uităm inclusiv la această acțiune, cât și la ceea ce se întâmplă în Italia.
Vă mulțumesc pentru acest interviu domnule Fidanza. Mă bucur să vă avem aici pentru telespectatoprii noștri. Spuneți-ne despre votul dumneavostră în Parlamentul European. A fost un vot extrem de important ieri, ne puteți povesti?
Carlo Fidaza: Da, acesta a fost al treilea pilon al noii strategii a Uniunii Europene, care este promovată de forțele conservatoare, de guvernul italian condus de Giorgia Meloni și de grupurile și partidele de dreapta din Parlamentul European, într-o alianță condusă de conservatori, ECR, din care fac parte și AUR și Fratelli Italia, alături de Partidul Popular, Patrioți și suveraniști.
Alessia Păcuraru: Ați avut deja o întâlnire cu dl. George Simion astăzi la CPAC. Care este relația dvs. cu țara noastră, cu dl. George Simion și partidele noastre?
Carlo Fidaza: Avem o relație zilnică. Am onoarea, și pot spune asta, de a fi unul dintre cei mai vechi prieteni ai AUR și ai lui George Simion în Europa. Am fost unul dintre primii europarlamentari din alte țări care l-au primit în Italia și la Bruxelles, inclusiv în Parlamentul European. Așadar, suntem foarte apropiați. Suntem și prieteni personali, ceea ce este important. Împărtășim aceleași viziuni și suntem colegi, deoarece suntem doi dintre cei trei vicepreședinți ai Partidului Conservator European, alături de Marion Maréchal din Franța și de domnul Morawiecki, fostul prim-ministru al Poloniei, care este președintele nostru.
Alessia Păcuraru: Care a și fost astăzi la CPEC.
Carlo Fidaza: Da, și el a fost aici, deci…
Alessia Păcuraru: Care este opinia dvs. despre criza politică din Europa și de asemenea, din țara noastră, privind perspectiva de după 25 decembrie până în prezent?
Carlo Fidaza: Cu siguranță, avem nevoie de guverne mai stabile în România în viitor, dar avem nevoie și de o schimbare. Trebuie să spun că este clar că ceea ce s-a întâmplat în România a dus la un rezultat: un guvern destul de instabil. Este ca o ruptură în democrație.
Alessia Păcuraru: Un efect și pentru societate.
Carlo Fidaza: Impresia din exterior este că acestea sunt un fel de paranteze, dar ceva trebuie să se schimbe, având în vedere viitoarele alegeri. Și sper acest lucru, sincer. Sper ca Bruxelles-ul și Uniunea Europeană să nu intervină în cursul normal al voinței populare și al suveranității pe care românii au dreptul să o exprime prin votul lor.
SURSĂ: Realitatea PLUS
Carlo Fidaza: ”România a avut o ruptură în democrație”
Stiri si barfe din viata interna si internationala
- cimaxcim
- Administratorul site-ului

- Mesaje: 1526
- Membru din: 09 Dec 2019, 05:01
- Localitate: Braila
- Contact:
Carlo Fidaza: ”România a avut o ruptură în democrație”
Prostul e persoana care face de 2 ori aceeasi greseala sperand sa obtina rezultate diferite!
Înapoi la “Stiri, actualitati, informatii”
Mergi la
- Energia Alternativa
- ↳ Energia Eoliana
- ↳ Proiect VAWT
- ↳ Energia Solara
- ↳ Energia geotermală
- ↳ Energia mareelor
- ↳ Energia hidroelectrică
- Casa verde
- ↳ Energia si casa
- ↳ Casa Ecologica
- ↳ Casa Economica
- Salvati Romania
- ↳ Proiecte ecologice
- ↳ Produse ecologice
- ↳ Educatie Ecologica
- ↳ Masini ecologice
- ↳ Protectia mediului
- ↳ Protectia animalelor
- ↳ Protectia apelor
- ↳ Protectia atmosferei
- ↳ Protectia solului
- ↳ Reciclare deseuri
- ↳ Resurse naturale
- ↳ Rezervatii Naturale
- ↳ Turism ecologic
- Diverse
- ↳ Stiri, actualitati, informatii
- ↳ Religia si spiritualitata crestinului Ortodox
- ↳ Universul Credintei
- ↳ Rugaciuni
- ↳ Acatiste
- ↳ Predici
- ↳ Calendar Ortodox
- ↳ Sarbatori
- ↳ Vietile sfintilor
- ↳ Biserici si Manastiri
- ↳ Diverse
- ↳ Parintele Calistrat
- ↳ Diverse pricesne
- ↳ Mic Dictionar Ortodox
- ↳ Biblia Ortodoxa
- ↳ Radio Doxologia
- ↳ Stiinta
- ↳ GSM - CDMA si Telecomunicatii
- ↳ Orange
- ↳ Vodafone
- ↳ ZAPP
- ↳ UPC
- ↳ Telekom
- ↳ DIGI (RCS & RDS)
- ↳ Alti provideri
- ↳ Dezbateri diverse
- ↳ Documentare, Filme si Televiziune
- ↳ Filme
- ↳ Televiziune
- ↳ Documentare
- ↳ Muzica
- ↳ Muzică diversă
- ↳ Muzica Populara
- ↳ Muzica Orientala
- ↳ Muzica Balcanica
- ↳ Muzica Tiganeasca
- ↳ Manele
- ↳ Hip-Hop, Rap
- ↳ House, Techno, Trance, Electro
- ↳ Pop, Dance, Disco, Oldies
- ↳ AMALGAM
- ↳ Sport
- ↳ Lifestyle & Monden
- ↳ Dictionar de vise
- ↳ Horoscop zilnic
- ↳ Discutii generale
- ↳ Biblioteca virtuală
- ↳ Literatura Romana
- ↳ Sondaje
- ↳ Funny
- ↳ Bancuri si Glume
- ↳ Youtube Funny
- ↳ Poze Haioase
- Pasiuni Comune
- ↳ Gaming
- ↳ Stiri, articole gaming
- ↳ Downloads
- ↳ Computere
- ↳ Stiri din lumea IT
- ↳ Ghiduri si Tutoriale
- ↳ Hardware
- ↳ Software
- ↳ Help zone
- ↳ Grafica, webdesign si fotografie
- ↳ Creatii
- ↳ Fotografie
- ↳ Grafica
- ↳ Semnaturi si userbar-uri
- ↳ Webdesign
- ↳ Regulament Grafica, webdesign si fotografie
- ↳ Electronica
- ↳ Scheme electronice
- ↳ Electronica pentru incepatori
- ↳ Topic pentru Depanatori
- ↳ Software pentru electronica
- ↳ Electronica de la A la Z
- ↳ Auto
- ↳ Auto & Moto News
- ↳ News Accidente & Incidente Auto
- ↳ Jurnalul de bord
- ↳ Legislatia Auto Rutiera
- ↳ Chestionare Auto
- ↳ Tuning Auto Moto
- ↳ Service Auto -Moto
- ↳ Gastronomia
- ↳ Turism & Calatorii
- ↳ Pescuit si Vanatoare
- ↳ Pescuit
- ↳ Echipamente si accesorii
- ↳ Pescuit la rapitori
- ↳ Pescuit Stationar
- ↳ Specii de pesti
- ↳ Informatii utile
- ↳ Vanatoare
- ↳ Animale de companie
- ↳ Agricultura
- ↳ AGRO TV
- Play Online
- ↳ Counter-Strike
- ↳ Regulament Servere
- ↳ Servere Counter-Strike 1.6
- ↳ Plangeri la adresa adminilor Counter-Strike
- ↳ Help Zone
- ↳ Diverse
- ↳ Cerere Admin
- ↳ Grand Theft Auto Multiplayer
- ↳ Informatii
- ↳ Panel Go.EcoloMania.Ro
- ↳ Adresa serverului GTA FM:RP
- ↳ Help zone
- ↳ Plangeri la adresa adminilor
- ↳ Diverse
- ↳ Cerere admin & helper
- ↳ Web Games
- Publicitate
- ↳ Panouri solare si generatoare eoliene
- ↳ Vanzari
- ↳ Cumparari
- ↳ Reclama Produse Ecologice.
- ↳ Mica publicitate
- ↳ Soft, jocuri
- ↳ Electronice diverse
- ↳ Telefoane, accesorii
- ↳ Sisteme, componente, periferice PC
- ↳ Prestari servicii
- ↳ Vanzari
- ↳ Cumparari
- Energia Cimaxcim
- ↳ Hub Cimaxcim
- ↳ Probleme, sugestii si comentarii
- ↳ Recycle Bin
Meniu
Autentificare
Sustine Ecolomania
Cine este conectat
In total sunt 4 utilizatori online :: 0 înregistrați, 0 ascunși și 4 vizitatori
Cei mai mulţi utilizatori conectaţi au fost 621 pe 24 Feb 2026, 10:44
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori
Cei mai mulţi utilizatori conectaţi au fost 621 pe 24 Feb 2026, 10:44
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori
Membri Recenți
Tot timpul
Nume utilizator Data Înscrierii
-
pomitil436
28 Feb 2026
-
Devendra
03 Dec 2025
-
Captaim
15 Aug 2025
-
likecoffee
23 Iul 2025
-
kogoman721
22 Iul 2025
Statistici
Comutator de stil
Titlul blocului
🎵 Mix Remix România
📻 Ecolomania Radio