Pagina 1 din 1

Alegerile din 2024 în UE - În România, alegerile europene au loc în data de 9 iunie 2024

Scris: 09 Iun 2024, 04:03
de cimaxcim
În cadrul alegerilor pentru Parlamentul European (PE) din 2024, cele din România vor avea loc la data de 9 iunie 2024.[1] Aceste alegeri sunt organizate concomitent cu cele locale din România care au fost programate și comasate la aceeași dată de 9 iunie 2024. Au fost admise 9 partide politice, 3 alianțe electorale respectiv 4 candidați independenți. Totodată, aceste alegeri sunt al cincilea de acest tip de la intrarea țării în Uniunea Europeană (UE) în 2007.


2024_European_Parliament_election_in_Romania_map.png
Cei 33 de eurodeputați români sunt aleși prin vot universal direct de către toți cetățenii UE înregistrați pe listele electorale și având vârsta de peste 18 ani. Scrutinul se desfășoară într-o singură circumscripție electorală pe baza reprezentării proporționale, ceea ce înseamnă că numărul de deputați aleși de la fiecare partid politic depinde de numărul de voturi obținut de partid. România folosește un sistem de liste închise, care nu permite modificarea numărului de ordine a candidaților pe listă. Locurile în Parlamentul European (PE) sunt alocate partidelor care obțin cel puțin 5% din voturile valabil exprimate